ABC liberalism

ABC-UL LIBERALISMULUI

Scurt ghid

Trei definiţii, trei curente liberale

Invenţii fondatoare

Valorile mele liberale

Cod de acţiune

Pentru liberalism autentic,

Prin oameni de calitate!

TREI DEFINIŢII, TREI CURENTE LIBERALE

Liberalismul este curentul politic care prezintă cea mai bogată bază documentară şi o pleiadă de filozofi.

Liberalismul a plecat de la întrebarea „ce este libertatea?” şi care sunt limitele ei. Scopul sau „binele ultim”, cum a intrat în literatura de specialitate, este instrumentul ce ne permite să determinăm structura conceptului de liberalism.

Liberalismul are din acest punct de vedere mai multe curente care ilustrează nu incoerenţa liberalismului ci bogăţia lui.

I.     LIBERALISMUL DREPTURILOR NATURALE.

Pentru primul dintre curente, binele ultim sau suprem este dreptul natural. „Orice acţiune care prin sine ori prin maximele sale permite ca libertatea voinţei fiecărui individ să coexiste cu libertatea tuturor celorlalţi în conformitate cu o lege universală, este dreaptă” afirma Immanuel Kant în „Metafizica moralei”. Acesta e curentul jusnaturalist, care a dezvoltat diferite drepturi numite drepturile omului, conceptele de stat de drept şi stat minimal şi în general toate conceptele legate de constituţionalism.

II. UTILITARISMUL

Al doilea curent are ca bine ultim sau suprem termenul de fericire. O acţiune e bună nu dacă e dreaptă ci dacă produce cât mai multă fericire. Fericire nu atât individului cât colectivităţii din care face parte. Sinonim fericirii este pentru utilitarişti plăcerea sau absenţa durerii. Acest sens al fericirii accentuează sănătatea fizică şi prosperitatea materială. Jeremy Bentham a realizat că alegerea legilor şi instituţiilor se face calculând plăcerile şi neplăcerile aduse colectivităţii, pe care le-a cuantificat în „calculul plăcerilor şi neplăcerilor”. Valoarea morală a unei acţiuni depinde în mod exclusiv de cantitatea de plăcere pe care o produce, iar aceasta de intensitate şi durată. Aparent, doar aparent, utilitarismul se opune ideii că există plăceri în sine mai nobile decât altele, ex: literatura, ştiinţa, etc. Şi utilitariştii prevăd însă o sferă de protecţie pentru libertatea individuală care nu va fi în jurisdicţia statului. Din cadrul acestui curent provine şi Adam Smith cel care este fondatorul liberalismului economic prin teoria “mâinii invizibile”.

II.ULTRALIBERALISMUL

Al treilea curent, apărut în anii ’80 ai sec. XX este ultraliberalismul. „Liberalul pune libertatea mai presus de orice alt scop social şi nu consimte niciodată la limitarea libertăţii”(Fritz Machlup – Liberalism sau alegerea libertăţii). Instituţiile sunt bune sau proaste, acceptabile sau condamnabile în măsura în care fac să sporească sau să scadă cantitatea totală de libertate, aceasta fiind binele ultim şi criteriul etic ultim. Ultraliberalii sunt inconsecvenţi, folosind, după cum le place când criteriul dreptului natural când criteriul utilitarist.

INVENŢIILE FONDATOARE

Liberalismul este înainte de toate o doctrină raţionalistă. Cum se formează ea?

1. Prima invenţie fondatoare de la care se pleacă în construcţia filozofică a liberalismului este starea naturală. Locke considera că oamenii s-au aflat într-o „Stare de perfectă Libertate de a-şi comanda acţiunile, şi de a dispune de Posesiunile lor, aşa cum socotesc ei potrivit, în limitele legii Naturii, fără a cere permisiune, sau a depinde de Voinţa altui Om” – „O Stare de asemenea de Egalitate, în care toată Puterea şi Jurisdicţia erau reciproce, nici un om neavând mai multă decât altul”. Oamenii erau călăuziţi de Legea Naturii (o lege nescrisă) care le spunea că fiecare individ este destinat să urmărească propria conservare, dar şi că, dată fiind egalitatea existentă, fiecare trebuie să respecte şi conservarea celorlalţi, deci să se abţină de la a dăuna, sau de a încălca drepturile altora. Dacă totuşi legea naturală este încălcată, oamenii au dreptul (natural) de a-şi apăra proprietatea, libertatea şi în general interesele, ba chiar de a-şi face singuri dreptate (neexistând nici o instanţă).

2. Fondatorii liberali au presupus că societatea civilă a luat naştere în baza unui CONTRACT SOCIAL prin care indivizii, până atunci izolaţi, siliţi să se apere şi să-şi facă singuri dreptate, au căzut de acord să cedeze comunităţii dreptul de a le apăra interesele şi de a face dreptate. Astfel iau naştere: puterea legislativă, care face legile (regulile) pe care urmează să se bazeze viaţa socială; puterea executivă, care pune în aplicare aceste legi; şi puterea judecătorească care pedepseşte încălcările aduse normelor şi regulilor stabilite de puterea legislativă. Locke spune: „Societăţile Politice au început toate printr-o Unire voluntara, şi prin înţelegerea reciprocă a Oamenilor acţionând liberi în alegerea Celor care să-i Guverneze”.

3. Cea de a treia invenţie fondatoare este PIAŢA LIBERĂ CA MÂNĂ INVIZIBILĂ, iar Adam Smith este inventatorul. „În mod obişnuit, individul nu intenţionează promovarea interesului public şi nici nu ştie cu cât contribuie el la această promovare. Atunci când preferă să sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străina, el urmăreşte numai propria lui siguranţă; iar îndrumând acea activitate în aşa fel încât să producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână invizibilă ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. Urmărindu-şi interesul lui, el adeseori promovează interesul societăţii mai eficient decât atunci când intenţionează sa-l promoveze”.

4. Următoarea invenţie fondatoare este STATUL MINIMAL (PAZNIC DE NOAPTE). Împotriva statului maximal există două tipuri de argumente: de ordin etic şi de ordin economic. De ordin etic, statul nu poate substitui un iluzoriu şi subiectiv bine colectiv unor bine particulare, individuale. De ordin economic, statul maximal nu e necesar, e suficient unul minimal întrucât această problemă a fost soluţionată prin principiul mâinii invizibile. Numele generic „statul – paznic de noapte” descrie foarte bine atribuţiile acestuia: ‘ziua’, adică atunci când se desfăşoară din plin activităţile economice şi sociale, statul nu trebuie să joace absolut nici un rol; rolul său începe doar ‚noaptea’, adică atunci şi acolo unde se pune problema apărării proprietăţii şi a celorlalte drepturi ale cetăţenilor.

5. Ultima invenţie fondatoare este DISTINCŢIA DINTRE SFERA PUBLICĂ ŞI SFERA PRIVATĂ. „Există un cerc în jurul fiecărui individ uman pe care nici unei cârmuiri … n-ar trebui să i se îngăduie sa-l încalce.” John Stuart Mill. J.S. Mill în eseul „Despre libertate” spune că: „Există însă o sferă de acţiune în care societatea, spre deosebire de individ, este interesată numai în mod indirect (sau chiar deloc); ea cuprinde acea parte din viaţa şi conduita unui om care nu-l atinge decât pe el însuşi, sau, dacă îi atinge şi pe ceilalţi, aceasta se întâmplă numai cu participarea şi acordul lor sincer, liber şi voluntar […] aceasta este sfera potrivită libertăţii umane”. În acest domeniu trebuie să se manifeste libertatea de conştiinţă, de credinţă religioasă, libertatea de gândire şi de opinie, libertatea de expresie, libertatea de atitudine, libertatea de manifestare a preferinţelor, înclinaţiilor şi aspiraţiilor, libertatea de a elabora şi urma planuri de viaţă proprii, etc.

VALORILE MELE LIBERALE

Libertatea. A fi liber înseamnă a fi eliberat de constrângeri (libertatea negativă) şi  de a putea realiza ceea ce iţi doreşti (libertatea pozitivă). E o libertate cu limite date de legi şi de respectarea libertăţilor celorlalţi.

Egalitatea. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii (egalitatea accesului la justiţiei şi la siguranţă individuală). Susţin egalitatea şanselor, a oportunităţilor cu referire la asigurarea accesului egal. Accesul egal implică recunoaşterea egală a meritelor egale (ca în formula „cariera şi talentul”).

Responsabilitatea. Libertatea fără responsabilitate conduce la efecte contrarii. Egalitatea fără responsabilitate poate duce la mărirea diferenţelor sociale.

Solidaritatea. Este o urmare firească a responsabilităţii. Solidaritatea (spiritul civic) este o expresie a naturii sociale a omului: fiecare depinde de ceilalţi şi toţi ceilalţi de fiecare. Dimensiunea etică a solidarităţii derivă din asigurarea, pentru fiecare, a posibilităţii de a duce o existenţă în spiritul respectului demnităţii umane.

Interesul comun. Comunitatea locală are prioritate în faţa statului. Interesul comun este cel asumat de fiecare comunitate locală în parte, stabilit prin parteneriat între cetăţeni, între mici comunităţi locale.

CODUL DE ACŢIUNE:

Mai presus de toate se află interesul comun.

Libertatea determină curajul propriei opinii.

Egalitatea implică respectul pentru ceilalţi.

Responsabilitatea înseamnă să-ţi pese de soarta celorlalţi, înseamnă să vrei şi să crezi că o poţi schimba în bine.

Solidaritatea te determină să lupţi şi să reuşeşti pentru binele sau interesul comun.

Interesul comun este interesul comunităţii locale. Interesul comun trebuie să includă şi să protejeze celelalte valori fundamentale.

Pentru liberalism autentic,

Prin oameni de calitate!